A trecut neașteptat de repede. Cât ai zice ”IMTO”, s-a terminat primul eveniment din seria celor patru. Am încheiat un capitol pentru a ne pregăti de altul. Stați liniștiți, vă ținem la curent cu noutățile, veți primi informațiile necesare la timp.
IMTO SEO & SEM s-a încheiat așa cum ne așteptam: cu multe informații noi puse la dispoziție pentru participanți, cu cărți de vizită schimbate și cu un pachet nou de resurse gata să fie folosite în proiectele viitoare.
Vă mulțumim pentru participare, vă mulțumim pentru efortul depus (mai ales celor care au ales să vină de la Brașov, București sau Cluj special pentru noi), vă mulțumim pentru sprijin și pentru ajutor. Fără partenerii media care au răspândit vestea, fără speakeri care să vrea să transmită mai departe din ceea ce știu și bineînțeles fără voi, evenimentul acesta nu ar fi fost un succes.
Am gândit conferința în sesiuni de o oră și jumătate în care să se trateze câte un subiect. Prima zi a tratat teme cum ar fi: cercetarea și stabilirea obiectivelor, planificarea unui site pentru SEO/SEM, sau cum faci o strategie de conținut, practic o introducere și o pregătire pentru subiectele din cea de-a doua zi.
Ideea de a trata un subiect atât de nișat a fost foarte apreciată, oamenii au venit pregătiți pentru discuții la obiect, au pus întrebări și au interacționat. Alături de speakeri cu experiență în domeniu, am dezbătut problemele cu care se confruntă și am găsit soluții pentru ele. Punctul forte al conferinței așa cum a fost menționat și în chestionarul de feed-back a fost sesiunea de discuții de la finalul evenimentului în care speakerii la întrebările participanților.
Marius Sescu a publicat fotografii și a făcut live blogging, un alt articol aici. Prezentările din cadrul evenimentului le găsiți aici, câteva discuții aici, o parte din fotografii mai jos și restul pe Facebook. Pentru a fi la curent cu noutățile vă invităm să ne urmăriți pe Twitter, tot acolo vom anunța momentul în care publicăm interviurile.
Mult succes în campaniile voastre și ne auzim în curând, povestea merge mai departe.
Am pregătit acest eveniment pentru toţi cei interesaţi de pregătirea strategiilor de SEO/SEM. Programul stabilit te va ajuta să înţelegi cum este concepută, planificată, implementată şi evaluată o astfel de campanie.
Cele 2 zile de workshop-uri vor avea loc la Iaşi, în perioada 22-23 octombrie. Claudiu Murariu, Gabi Nistoran, Cristina Andrei, Adriana Iordan, Gabriel Curcudel, Ionuţ Munteanu, Răzvan Alexa, Bogdan Aron şi Ciprian Gavriliu vor veni cu studii de caz şi vor căuta soluţii concrete la problemele participanţilor.
Pentru a facilita lucrul în echipă şi interacţiunea dintre cei prezenţi, am redus numărul de locuri la 35.
Comunicatul oficial de presă îl găseşti aici.
Mai multe informaţii despre eveniment, speakeri şi locul desfăşurării vei găsi pe site-ul www.imto.ro.
Astăzi ajungeam entuziasmată la birou: orele de implicare din partea echipei vor fi acum văzute şi de voi. Şi cum atunci când vrei să le ai pe toate zen, numai ce cade serverul după ce ai trimis comunicatul de presă. După zeci de F5 şi un telefon mai târziu, îl văd din nou în faţa ochilor.
Da, am dat startul la înscrierile pentru SEO&SEM. Vă puteţi rezerva un loc pe site-ul evenimentului www.imto.ro, la secţiunea Înscriere.
Mi-era dor să vorbesc cu colegii din presă. E liniştitor să-i auzi la telefon (şi fie vorba între noi, mare bucurie îţi fac atunci când preiau ştirea).
Ziua mea a fost frumoasă, voi reveni să vă povestesc şi despre celelalte schimbări pe care le pregătim pentru anul ăsta. Până atunci, vă las cu IMTO: Focus pe SEO&SEM şi aştept să-mi scrieţi.
Promit să vă răspund!
Crina
Orice participant cu vechime la evenimente ştie că follow-upul este esenţial pentru a obţine cât mai mult din timpul şi energia pe care ai investit-o. Pentru un organizator de evenimente, follow-upul îşi dublează, cel puţin, importanţa.
Ce s-a întâmplat până la urmă?
Sunt mai multe modalităţi de a construi acest proces. Una ar putea fi culegerea feedbackului de la participanţi, alta comunicarea relevantă cu aceştia printr-un proces susţinut. Ce lipseşte de multe ori în organizarea evenimentelor româneşti este însă o evaluare la rece a obiectivelor.
Când am început să lucrăm la IMTO 2009, am stabilit mai multe tipuri de obiective: expunere, parteneri media, număr de participanţi în sală, etc. Însă de departe cel mai important obiectiv a fost promovarea online marketingului în zona Moldovei şi nu numai.
Nume de cod 6
Şi pentru că vrem să ştim exact unde stăm în atingerea obiectivelor, peste 6 luni de la eveniment, echipa PlayTheBalls va vorbi cu participanţii. Cu atâţia dintre ei cât vor fi dispuşi să ne răspundă. Şi îi vom întreba despre impactul participării la IMTO: dacă alocă mai mult timp online marketingului, dacă au crescut bugetele dedicate, dacă iau în considerare social media şi multe alte informaţii relevante.
Rezultatele follow-upului le vom face publice, pentru a încuraja transparenţa şi măsurarea până la capat a rezultatelor unui eveniment.
Ne auzim în 6 luni!
Un studiu de caz de la Bariţchi, partenerul creativ al IMTO. Şi “un mulţumesc special” pentru fetele de la client service şi băieţii de la creaţie care ne-au suportat toate ideile şi modificările care au apărut pe parcurs.
Vă las pe voi să trageţi concluziile, dar nouă ne-au fost depăşite aşteptările pe toată durata colaborării.

Nu vom relua prezentarea lucrurilor din proprie perspectivă, ştim cu toţii cum e cu lauda de sine. Opinii puteţi găsi însă pe aici:
Live Blogging IMTO - Marius Sescu
IMTO 2009: impresii şi prezentări - ePayment
IMTO Iaşi 2009 - Dorin Boerescu
IMTO 2009: Focus on Online Marketing - Bogdan Alupoaie
Despre ce a fost IMTO - Adrian Monoranu
IMTO 2009: Marketing Online - Everzor
IMTO 2009 pe twitter by Spixii
Fotografii(click pentru galeria oficială):
Mai găsiţi fotografii la Marius Sescu.
Prezentări:
Deşi în prima zi am urmat formatul de conferinţe, unele prezentări au avut o consistenţă demnă de un workshop. În cea de-a doua zi participanţii au rezistat eroic la peste 10 ore de workshopuri intense. Prezentările le puteţi accesa aici.
Câteva date din culise:
- peste 130 de participanţi în total
- peste 17.000 de vizitatori pe siteul IMTO
- peste 30 de parteneri media
- peste “foarte multe” nopţi nedormite
- câteva mii de ore alocate cu pasiune
- zeci de prietenii legate, zeci de proiecte discutate, sute de idei generate
- multe beri consumate la “after party”
Ce urmează:
Pentru Iaşi va fi un nou IMTO în 2010, însă într-o formulă nouă, cu totul specială. Detalii foarte curând…