Pentru noi a fost o decizie firească să alegem specializarea. Urmează un an cu 4 evenimente în loc de 1, evenimente care vor avea câte 2 zile şi formatul de workshop-uri.
Tradus, mai mult timp pentru a detalia cât mai bine temele, pentru a pune accent pe interacţiune, pe soluţii, pe lucruri concrete, care pot fi aplicate imediat după eveniment. Temele pe care le-am propus anul ăsta sunt:
Puteţi vota o locaţie pentru unul din evenimente pe landing pageul actual: www.imto.ro .
Comunicatul de presă oficial aici.
În curând veni cu detalii despre primul eveniment, care va fi în Mai. Staţi pe aproape…
Tocmai am terminat de compilat listele finale de participanţi şi ne-am dat seama că mai avem doar o zi până la eveniment. Şi 3 locuri rămase, dacă încă nu ai apucat să te înscrii. Adrenalina creşte, aşteptările sunt mari. Ne vedem vineri dimineaţa.
Ediţia din acest an a IMTO are ca partener principal pe Kaspersky, furnizorul de Software de securitate. Împreună cu echipa de aici avem în pregătire câteva surprize plăcute pentru participanţii la eveniment.
Mai multe detalii pe 23 Octombrie la Hotel Traian. Detalii despre program şi înscriere.

Hotel Traian va fi şi în acest an gazda IMTO. Nu am mai putut să găzduim evenimentul la hotel Unirea din cauza unor modificări de natură obiectivă. Singurele lucru care se va schimba sunt cei 200 de metri între locaţii(ambele sunt în Piaţa Unirii) şi o stea în plus pentru locaţia finală.
Te aşteptăm la discuţii interesante pe noul nostru grup de Linked In:
Când am proiectat ediţia din acest an a IMTO, am vrut să încurajăm cât mai mulţi să participe. În Iaşi şi în provincie nu sunt atât de multe evenimente, valoarea nu este percepută atât de uşor, banii sunt mai puţini şi se fac mai greu. Preţul participării la IMTO acoperă undeva la 5-60% din costurile conferinţei, astfel că o bună parte din cheltuieli trebuie suportate prin parteneri. Parteneri care au venit foarte greu, iar unii au plecat repede, lăsându-ne descoperiţi cu scurt timp înainte de data evenimentului.
A trebuit să luam o decizie neplăcută din 2 opţiuni grele: să continuăm cu un eveniment cu lipsuri, sau să alegem o altă dată, în care să depăşim cu mult aşteptările pentru o conferinţă de marketing online în provincie.
Am ales a doua variantă. Ne cerem scuze oficial participanţilor, partenerilor şi tuturor celor care ne-au susţinut.
Ne vedem pe 23 - 24 Octombrie la IMTO!
De astăzi până pe 20 mai avem 40% reducere(prima zi, 30% ambele zile) pentru studenţii lucrează: internship, full time, part time sau în ONG.
Tot ce trebuie să faci este să introduci codul “studentlucrez” în primul câmp din formularul de înscriere.
Vă aşteptăm să aprofundaţi mai multe informaţii care vă vor ajuta în carieră.
IMTO a pornit ca o conferinţă dedicată Internetului, pornită din pasiune. Dacă prima ediţie a avut o abordare generalistă, pe mai multe teme şi subiecte, după un an mergem către maturizare. Internetul este un domeniu vast, complex, de aceea am dorit să menţinem focusul pe un singur subiect pe care să îl dezvoltăm cât mai amănunţit.
Spre deosebire de 2008, 2009 a adus în România criza. Afacerile şi companiile au fost afectate, au trebuit să se regrupeze şi să regândească o parte din strategie.
Pentru IMTO am văzut aici o oportunitate. Marketingul online oferă multe avantaje competitive precum: gestionarea eficientă a bugetelor de promovare, targetare precisă, relevanţa mesajului, scalabilitate în funcţie de succes. Majoritatea companiilor utilizează mediul online, însă suntem la început şi progresele sunt mici.
IMTO 2009 vine cu soluţii. Vine cu specialişti experimentaţi care te vor învăţa cum să foloseşti marketingul online la potenţialul adevărat. Cum să creşti vânzările, cum să fidelizezi clienţii, cum să aloci mai puţini bani şi să obţii performanţe mai bune.
Marketingul în general şi marketingul online în particular vor determina dacă eşti sau nu competitiv în afaceri în 2009.
Te aşteptăm la IMTO 2009: Focus on Online Marketing, un eveniment gândit pentru tine.
Prima ediţie a IMTO, primele încercări, prima conferinţă dedicată Internetului din afara Bucureştiului. Şi lista poate continua.
Găsiţi mai jos câteva fotografii de la evenimentul din 2008:




Opinii despre prima ediţie:
“A fost o conferinta la nivelul celor din Bucuresti - Andrei ROŞCA, Bookblog”
“Mi-a placut. Cu mici probleme inerente unui inceput, evenimentul cred ca si-a atins scopul: a adus in fata unor oameni interesati niste oameni interesanti - Bobby VOICU”
“Am ajuns in cele din urma si acasa, a fost o zi excelenta, o conferinta de la care am ramas placut impresionat - Bogdan PANTOC”
“Sunt chiar mandru de mine ca am reusit sa iau parte la aceasta conferinta, si am ramas foarte placut impresionat de ceea ce s-a discutat acolo - Vali M”
“Prima prima conferinţă axată pe mediul online din Iaşi, si vreau doar sa ii felicit pe organizatori si pe speakeri pentru cele impartasite cu audienta - Alex NEGRU“
Acum 20 de minute am lansat la apa ediţia din 2009 a IMTO. După experienţa primei ediţii, am realizat că Iaşul poate oferi mai multe iar interesul pentru online în zonă creşte rapid.
Aşa s-a născut IMTO 2009: Focus on online marketing, un eveniment dedicat tuturor celor care sunt pasionaţi de comunicare. În România, companiile încă descoperă timid oportunităţile şi deschiderea pe care o poate oferi marketingul online.
Am pregătit pentru acest an un eveniment de 2 zile, împărţit în conferinţe şi workshopuri, axate pe informaţie de calitate şi soluţii concrete, aplicabile. Doru Panaitescu, Adrian Soare, Bogdana Butnar, Adriana Iordan, Claudiu Murariu, Mădălin Matica, Alexandru Israil, Ciprian Stăvar, Dorin Boerescu, Gabriel “Krumel” Curcudel, Adrian Monoranu vor transforma Iaşul pentru 2 zile în “capitala marketingului online”.
Revenim pe blog în curând cu mai multe informaţii şi idei, până atunci poţi consulta programul, lista speakerilor, te poţi abona la RSS sau ne poţi urmări pe twitter. Dacă vrei să te înscrii, poţi da un click aici.
Bine v-am regăsit!