1. Cum ti s-a parut marketingul romanesc in 2009?
Marketingul românesc în 2009 nu mi s-a părut a fi pe măsura aştepărilor. Cel puţin nu a aşteptărilor mele.
Teoretic vorbind, anul de criză ar fi trebuit să aducă un val puternic de creativitate şi de schimbări în strategii şi abordări, însă nu pot spune că le-am sesizat, sau poate foarte puţin.
În mediul online site-urile ultra-încărcate cu bannere sunt înca populare. Oare chiar să aducă rezultate? Eu cred că nu, sau cel putin nu pe măsura investiţiilor.
2. A fost onlineul o solutie alternativa in contextul crizei, au profitat companiile suficient?
Din punctul meu de vedere online-ul este una dintre puţinele alternative în contextul crizei, însă după cum spuneam şi mai devreme, poate nu suficient exploatat. Colega mea Adriana îmi spune de mult ori că privesc totul cu un aer poate prea pesimist având în vedere de exemplu interesul prezentărilor de eCommerce Tracking şi Web Analytics pe care le-am ţinut în ultimul timp în cadrul Şcolii de Afaceri ePayment.
Poate ar trebui să mai dau jos din aerul pesimist şi să văd că online-ul românesc e totuşi pe direcţia cea bună.
Cred însă că antreprenorii şi marketerii deopotrivă, preferă să nu rişte foarte mult. Din păcate strategia de a nu risca, de a nu încerca să ieşi în evidenţă, e riscul cel mai mare în perioada de criză.
3. Trei sfaturi pe care le-ai da unui marketer pentru urmatoarele 6 luni:
Primul sfat este: Experimentează. In online, experimentele sunt uşor de implementat, cu resurse şi riscuri minime.Creează experimentele în aşa fel încât în orice moment poţi reveni la strategia iniţială dacă noua strategie dă greş, însă experimentează continuu.
Sfaturile 2 şi 3 sunt identice cu primul, dar voi da şi un al patrulea. :). Implică-te ca marketer în procesul de realizare a ceea ce vinzi: calitatea produselor sau serviciilor este cel mai bun vector al unei campanii de marketing, online şi offline.
Nici un comentariu la Interviu bliz cu Claudiu Murariu
Lasa un comentariu: